Teatru sub Castani – Festival National de Teatru pentru Elevi
By RATE (Romania) on Mar 12, 2022 | In Events
Editia a XI-a, 27 - 30 APRILIE 2022
REGULAMENT DE CONCURS
1. Organizatorul va lansa invitația la festival și va pune la dispoziția celor interesați formularele necesare înscrierii până cel târziu la data de 25 februarie 2022.
2. Concursul va fi organizat pe trei secțiuni – engleză, franceză, germană. Vor fi selectate maximum 10 grupuri din țară și din afara țării și 10 din județul Iași.
3. Deplasarea până la Iași este în sarcina școlilor de proveniență, cazarea, masa, vizitele și deplasările din timpul festivalului fiind asigurate de organizatori contra cost.
4. Fiecare grup va trebui să prezinte pe scenă un text teatral care poate fi o operă întreagă, un extras, un montaj din mai multe surse, sau o creație colectivă (precizarea trebuie făcută de la înscriere).
5. Durata fiecărei reprezentații trebuie să se încadreze între 10 și 60 de minute.
6. Tema nu va fi impusă, dar juriul va aprecia, în afară de calitățile scenice ale spectacolului, și emoția transmisă publicului, calitatea și pertinența textului ales, stăpânirea limbii străine alese.
7. Vocile trebuie exprimate in direct, banda sonoră fiind destinată acompaniamentului muzical sau zgomotelor de fond, menționate în prealabil în fișa tehnică destinată tehnicienilor festivalului până pe data de 11 APRILIE 2022.
8. Elementele de decor (cu excepția unor elemente comune de mobilier), accesoriile și costumele sunt în sarcina grupurilor.
9. In plus, participanții sunt invitați să se investească în toate activitățile teatrale din timpul festivalului, participând la forumurile de discuții de după spectacole și la atelierele propuse de organizatori.
10. Trupele își vor rezerva participarea trimițând până pe data de 25 MARTIE 2022 fișa de înscriere completată, semnată, ștampilată și scanată pe mail, la adresa miramariacucinschi@gmail.com
11. Selectarea grupurilor reținute în urma candidaturii în baza fișei de înscriere este în sarcina organizatorului. Decizia privind rezultatele selecției va fi anunțată până la data de 29 MARTIE 2022, iar programul final al festivalului până pe 15 APRILIE 2022.
12. Juriul va decerna Marele Premiu și trofeul festivalului, 3 premii globale și 4 de interpretare (rol principal/secundar feminin/masculin), plus alte premii speciale pentru diferitele aspecte ale pieselor care s-au remarcat în timpul Festivalului.
13. Criterii de jurizare
Valoarea textului şi modul în care este susţinută de spectacol.
Coerenţa şi expresivitatea întregului spectacol.
Talentul şi prospeţimea cu care sunt interpretate personajele.
Aspectul vizual al spectacolului (elemente de decor şi de lumină).
Adecvarea costumelor.
Spaţiul sonor şi valorificarea lui în cadrul spectacolului.
Calitatea şi corectitudinea rostirii scenice.
Coordonator : prof. Mira Cucinschi
RELANG Seminar, October 2021 » |